Decizii si strategii de Summit

Am participiat astazi la The Bucharest Conference organizata de German Marshall Found, la Cercul Militar National. Panelul s-a numit: “The Door to NATO: Open or Closed?”, iar dintre distinsii participanti au mai facut parte: Craig Kennedy – Presedinte al German Marshall Found, Bruce Jackson, Jaques Rupnik.
Discutiile m-au facut sa ma gandesc la importanta strategica a acestui summit, atat pentru Romania, cat si pentru stalele al caror viitor depinde direct de deciziile adoptate la Bucuresti. Ma gandesc aici la Georgia si la Ucraina, a caror integrare in structurile euro-atlantice s-ar fi putut decide zilele urmatoare - in aceasta seara, in urma dineurilor oficiale, purtatorul de cuvant al NATO a anuntat ca nu se asteapta la aparitia vreunei propuneri catre aceste doua tari.

Cred ca alianta nord-atlantica si intreaga Uniune Europeana se bazeaza, in primul rand, pe valori. Pozitia fata de aceste doua state se intemeiaza pe argumente strategice, dar perspctivele includerii in NATO sau in UE a tarilor aflate in plin proces de transformare poate fi un catalizator al schimbarii.
Ca un cetatean al unei tari care a trait sub opresiune si comunism, nu voi nega niciodata dreptul oricarei natiuni din Europa de a visa si de a aspira sa fie parte a familiilor europene si nord-atlantice. Acest fapt probabil ca motiveaza noii membri NATO care sustin pe deplin inceperea unor negocieri cu Ucraina si Georgia.

O a doua motivatie a mea este mult mai strategica, desigur. Suntem martori, in aceste zile, la schimbari geografice si geopolitice in Europa. Incet-incet suprapunem harta geopolitica si pe cea geografica ale Europei, si descoperim faptul ca Europa nu se mai termina la granitle de Est si Vest pe care le stiam din timpul Razboiului Rece.
Astazi, in fapt, putem spune ca Georgia si Caucazul reprezinta Sud-Estul Europei, iar Ucraina este noul Centru. Si aceste lucruri se intampla chiar acum, pentru ca evenimentele din lume stau la baza acestor “recuperari” dintre geopolitic si geografic. Acesta este un pas major inainte. Si cred ca este un argument pentru noi pentru a fi mai curajosi si pentru a imbratisa si aceasta regiune a Europei.

Al treilea lucru la care ma gandesc este ultima extindere, care a fost anuntata de Presedintele Bush la Varsovia, intr-un discurs istoric despre zona Baltica. Cred ca discursul de azi, de langa Marea Neagra, va pune bazele unei noi extinderi, ce va incepe aici la Bucuresti. Probabil aceste discutii despre extindere vor continua si la urmatoarele summit-uri ale Aliantei.
Incepem sa vorbim de o alianta si de o Europa de la Marea Adriatica la Marea Caspica, pentru ca noi, zilele acestea, la Bucuresti, dam un raspuns partial Balcanilor. Mai este mult de lucru in Balcani pentru a definitiva statutul de membru UE si NATO al acestei zone. De asemenea, trebuie sa vorbim despre Georgia si incet-incet – nu fac previziuni – despre Azerbaijan si Armenia, ca piese ale noului puzzle care se construieste.

Experienta mea din cazul Romaniei este ca niciodata nu trebuie sa spui niciodata. Nimeni nu ar fi pariat un penny, un eurocent sau orice alta moneda acum 10 sau 15 ani pe faptul ca Romania va fi parte a NATO sau UE. Este o interdependenta mutuala intre NATO si UE. Pana acum, intai a avut loc extinderea NATO, UE urmand exemplul apoi. In viitor s-ar putea sa vedem lucrurile desfasurandu-se in ordine inversa. Cine stie? Depinde cat de ambitioasa va deveni Uniunea Europeana.
Tot din experienta va spun, ca odata trenul pornit – si trenul porneste, chiar daca decizia in privinta Georgiei si Ucrainei nu va fi luata in Romania, desi ne-ar fi placut lucrul acesta – nimeni si nimic nu il poate deraia. Problema care se pune acum este sa ne asiguram ca suntem pe drumul cel bun catre aniversarea de 60 de ani a aliantei noastre de la Berlin de anul viitor.

In urma deciziilor anuntate in seara asta legate de invitatiile de aderare la NATO care se pare ca vor fi adresate maine Croatiei si Albaniei, cred ca trenul a pornit. Desi sunt unii care vor sa il incetineasca, acesta nu poate fi oprit.

România, de la invitat la gazdă

La începutul anilor ’90, aderarea României la NATO era nu numai un „obiectiv major de politică externă”, ci şi un vis. Un vis devenit realitate abia în aprilie 2004, la 7 ani după marea dezamăgire de la summit-ul Alianţei de la Madrid. După doar 2 luni, la Istanbul – primul summit la care ţara noastră participa în calitate de aliat - România a obţinut organizarea reuniunii la nivel înalt NATO din 2008.
Unii spun că alegerea României reprezintă o recunoaştere a rolului de aliat important al Statelor Unite. Alţii spun că este o recunoaştere a interesului strategic al NATO pentru regiunea noastră. Eu spun că este mai mult decât atât. Este rezultatul multor, multor ani de lobby. Cu atât mai mult cu cât, într-o primă fază, Portugalia – mai precis capitala Lisabona – era favorită. Din fericire, oficialii portughezi au fost suficient de flexibili pentru a accepta contraoferta noastră, summit NATO contra summit OSCE. Din fericire, Washingtonul ne-a ajutat, în pofida crizei politice prelungită de la Bucureşti.

Alături de preşedinte şi primul ministru, şi principalul partid de opoziţie s-a angajat să asigure un minim de stabilitate politică în perioada premergatoare Summit-ului. Pentru că alegerea Bucureştiului şi a României are un aspect simbolic şi strategic. Să nu uităm când preşedintele Bush vorbea despre o Europă unită, democratică, liberă şi prosperă de la Marea Baltică la Marea Neagră... Bucureştiul şi România reprezintă, cel puţin din punct de vedere simbolic, încheierea unui ciclu de reclădire a unei Europe democratice. Agenda summit-ului va fi cea mai ambiţioasă, complexă şi variată din istoria Alianţei. Dar care vor fi rezultatele şi dividendele pentru România după ce Air Force One va fi părăsit Bucureştiul pentru Soci?
Liderii României au şansa – poate unică - de a folosi acest summit pentru a aşeza definitiv România pe harta internaţională. Din păcate, riscăm ca singurul beneficiu al acestui summit să fie eliminarea vechii erori a confundării Bucureştiului cu Budapesta. Din păcate, liderii României nu sunt suficient de solidari între ei şi sofisticaţi în relaţiile noastre externe pentru a impune pe agenda reuniunii NATO subiecte vitale pentru România şi pentru noii veniţi în NATO şi UE. Nu cred că preşedintele Băsescu se va preocupa să discute cu liderul de la Kremlin problema dependenţei României de gazul rusesc, pe care ţara noastră îl achiziţionează la preţurile cele mai mari din Europa. Şi asta în special din cauza stângăciilor făcute şi de preşedintele Băsescu şi de Guvernul de dreapta de după 2004, atât în relaţiile cu Rusia, cât şi în politica externă în general. Nu cred că oficialii români vor „impune”, măcar pe agenda discuţiilor bilaterale, problema Republicii Moldova, care e pe cale să facă un pas decisiv spre Moscova. Cum nu cred – ţinând cont de relaţiile „cordiale” dintre preşedintele Băsescu şi premierul Tăriceanu - că România va reuşi să aibă o poziţie unitară pe teme de interes major pentru NATO – operaţiunile din Afganistan, extinderea Alianţei, situaţia din Kosovo, sprijinirea Serbiei in drumul sau catre Europa sau sistemul defensiv antirachetă.

Există riscul ca summit-ul Alianţei să rămână în istorie doar printr-o extindere mediocră în Balcani. Dacă NATO nu va avea un răspuns pentru viitorul Serbiei ca parte a familiei europene, un răspuns credibil pentru Ucraina şi Georgia si zona Marii Negre, un răspuns, inclusiv cu Rusia, pentru problema Afganistanului sau pentru scutul anti-rachetă, România va rămâne după acest summit doar un hotel de lux pentru NATO, o gazdă bună şi prietenoasă care a cheltuit zeci de milioane de euro pentru confortul oaspeţilor ei, o capitală blocată pentru locuitorii ei şi un no zone pentru manifestanţii anti-globalizare. Mai mult, România va rămâne mulţi ani de zile graniţa de est a vestului, ceea ce nu e - să recunoaştem - deloc reconfortant.
Să sperăm că summit-ul de la Bucureşti nu va rămâne în istorie doar ca ultimul din mandatul George Bush....

Apel pentru sănătatea pământului

În goana noastră zilnică uităm de dreptul la viaţă al generaţiilor viitoare. Încălzirea globală pune sub un mare semn de întrebare viaţa celor care vor veni după noi.
Acest lucru nu mai este o glumă. Pământul se află în cel mai sufocant an din ultimii 650.000. Este nevoie de 2.000 de miliarde de dolari anual, în următorii 30 de ani, pentru ca tendinţa ascendentă a încălzirii globale să fie stopată. Este preţul scump al acţiunii umane din ultima sută de ani de dezvoltare adesea iresponsabilă. Pe care îl plătim cu toţii.

România, am văzut-o cu toţii vara trecută, nu poate fi ferită de efectele acestui fenomen teribil, căruia trebuie să îi găsim un răspuns, în următorii ani, dacă vrem să dăm o şansă generaţiilor viitoare.
Răspunsul nostru colectiv în favoarea sănătăţii pământului trebuie să înceapă cu un minim gest de solidaritate. Pe care îl putem face cu toţii, în această seară.

Fac un apel către toţi românii, dinăuntrul şi dinafara graniţelor ţării, către toţi colegii din Partidul Social Democrat, către toţi prietenii mei din România şi din lume ca în această seară, între orele 20.00 şi 21.00 să oprim toţi consumatorii de energie din casele şi instituţiile noastre.

Nu este doar un exerciţiu de economisire a resurselor limitate ale Planetei. Este un gest uman şi civic necesar, orientat către viitor. Este un gest de responsabilitate pentru copiii noştri.
Să renunţăm la o clipă din viaţa noastră pentru a da pământului o oră de sănătate şi de speranţă!

Mai multe informaţii puteţi citi aici.

Aparitie TV

Miercuri, 6 februarie 2008, ora 20.10, presedintele PSD Mircea Geoana este invitatul Monicai Ghiurco la emisiunea "Fata-n fata", la TVR.

SCE PSD

24 ianuarie

Pentru ca este prima postare de anul acesta, vreau sa va multumesc pentru toate mesajele voastre si sa va urez si eu un 2008 plin doar de bucurii, sanatate si mult spor.

Aseara m-am intors de la Iasi, din capitala Moldovei, unde speram sa particip la o adeavarata sarbatoare a Unirii. Din pacate am avut impresia ca sunt la o expozitie de materiale electorale printre care isi faceau cu greu loc sentimente de bucurie, patriotism sau respect pentru cei carora le datoram Romania de azi. Avem alegeri anul acesta, dar nu e o scuza pentru faptul ca s-a incercat din partea unor partide sa se transforme acest moment festiv intr-un moment electoral.

24 ianuarie este o zi cu o semnificatie aparte, iar din capitala Moldovei, de la Iasi, acest lucru se vedea si cu mai mare claritate. Iasiul merita din partea Bucurestiului si a intregii natiuni romane o multumire speciala pentru ca iesenii au renuntat si au sacrificat pe altarul Unirii Principatelor, pozitia lor de capitala. De aceea cred ca avem cu toti obligatia sa investim mai mult si in Iasi si in Moldova.
Inaintasii nostri au avut viziunea sa creada intr-un ideal al unirii tuturor romanilor intr-un stat national, unitar si modern. Aceste idealuri nu au pierit, cel putin nu pentru toti romanii.
Asa cum am spus si ieri, cred ca este obligatia actualelor generatii de romani si de politicieni romani sa duca mai departe acest obiectiv inca nedesavarsit al natiunii noastre.
E pacat ca atmosfera politica mai rece intre guvernele si presedintiile Romaniei si Moldovei ne face, de cele mai multe ori, sa uitam de fratii nostri de peste Prut, care privesc cu speranta si incredere la fratii lor romani si europeni.

Legamantul si obiectivul pe care il avem de indeplinit in anii urmatori il constituie tocmai inlaturarea oricaror divergente si implinirea idealului de Unire al inaintasilor.

Urmarind discursurile de ieri, nu am putut sa nu ma intreb daca patriotismul clamat la microfonul unei adunari populare este unul real sau constituie doar un alt prilej pentru discursuri electorale.
Eu sper ca acest patritotism sa fie unul adevarat, pe care sa il crestem in fiecare zi pentru noi si pentru generatiile viitoare. Dragostea de tara si de popor ar trebui sa ii anime pe toti politicienii si nu lupta pentru portofolii ministeriale sau procente electorale.

Benazir Bhuto

Am cunoscut-o pe Benazir Bhuto. Prima oara in 1994. Era prim ministru si am participat la vizita condusa de primul ministru al Romaniei al perioadei, Nicolae Vacaroiu. Relatia noastra cu Pakistanul era inca la cote calde, ca urmare a pozitionarii noastre in timpul Razboiului Rece, mai aproape de Islamabad decat de New Delhi. Doua lucruri m-au frapat: educatia si tinuta impecabile. Parca era de pe alta lume, educata la Harvard, femeie, intr-o tara musulmana si la intersectia marilor axe de tensiune ale lumii. Si maniera obsesiva in care a discutat in timpul convorbirilor, dar si la pranzul oficial, de problemele militare si de relatia cu India. Din toate produsele noastre, o interesau aproape exclusiv echipamentele militare. Am intalnit-o si mai tarziu, In America, in perioada exilului (auto) impus. Aceeeasi personalitate, dar cu un nor al dezamagirii ce atarna greu. Americanii au tinut-o la mare pret, iar asasinarea ei risca sa produca o si mai mare destablizare a unui Pakistan slabit si fracturat la frontiera cu talibanii si terorismul global.

Apropos, am vazut un film despre razboiul sovieticilor in Afganistan si rolul unui congressman american in 1980 in finantarea campaniei CIA de inarmare a mujahedinilor cu echipamente sol-aer performante. Infrangerea URSS in Afganistan a precipitat victoria Vestului si a Americii in Razboiul Rece. Dar neglijarea reconstructiei Afganistanului a permis ca aceeasi talibani, utili in razboiul cu rusii, sa devina sursa principala a Al-Qaida si a terorismului global. Ironica istoria, nu-i asa? Daca americanii i-ar fi intrebat pe britanici, poate ar fi invatat din istoria acestora in Afganistan. Oricum, nimeni nu a reusit sa castige si razboiul, si pacea in acesta tara. Poate NATO, inclusiv cu romani, polonezi si altii... Desi ma indoiesc, in pofida vestilor mai bune de pe front din ultimele luni.

Urmariti ce se intampla in zona. E mai aproape de Romania decat credeti.