Demonii lipsei unui proiect naţional

Ieri am fost invitat la o dezbatere a Fundaţiei Constantin Titel Petrescu, unde am vorbit despre România Socială, proiectul nostru pentru o nouă societate şi mi-a făcut plăcere să descopăr că mai există în România şi oameni interesaţi de problemele reale, de drumul pe care trebuie să îl alegem. Pentru că, dincolo de ceea ce pare un referendum pentru demiterea unui om, se ascunde o opţiune mult mai importantă pentru orice român - opţiunea pentru un nou proiect naţional.
De 17 ani România, împreună cu toată Europa de Est, este lipsită de un proiect propriu. Ne-am mulţumit să acceptăm proiectele altora, ale FMI, ale Băncii Mondiale. Am acceptat să devenim terenul de experimentare al unor politici neo-liberale duse la extrem, iar acum suportăm consecinţele.
După integrarea în Uniunea Europeană însă, am rămas fără proiect. Iar asta se simte şi în Polonia, şi în Cehia, ţări intrate în criză care deja dau semne de respingere a proiectul european.
România nu şi-a pregătit cetăţenii pentru ce va urma, nu şi-a creat o clasă de mijloc, nu a corectat dezechilibrele redistribuirii capitalului în perioada de tranziţie, iar elita politică şi intelectuală nu a avut curajul şi viziunea de a oferi soluţii pentru România.
Trebuie să punem bazele unui mare proiect social pentru România, indiferent cine este la putere. A venit vremea ca stânga să compenseze profundele inechităţi ale tranziţiei. A venit vremea să înţelegem că educaţia, sănătatea şi protecţia familiei sunt productive, pentru că de calitatea şi liberul acces la aceste servicii depinde viitorul celei mai de preţ resurse a noastre: oamenii.
O dezbatere şi un acord între toate partidele politice, cetăţeni, sindicate şi patronate este necesară. Este necesară pentru a ne asuma viitorul şi pentru a construi Republica pe care o dorim.
Statul îşi are limitele sale, chiar dacă poate a fost excesiv demonizat, astfel că pentru a oferi soluţii viabile trebuie să intre într-o relaţie onestă, bazată pe obiective clare, cu partenerii săi sociali. Este timpul să înţelegem că dezvoltarea socială este o situaţie win-win. Patronatul trebuie încurajat fiscal pentru a oferi condiţii de munca şi dezvoltare personală angajaţilor. Familia trebuie stimulată fiscal să investească în educaţie şi perfecţionare. Biserica trebuie stimulată să-şi îndeplinească rolul social. Trebuie să încetăm a mai asista şi să învăţăm a stimula dezvoltarea socială echitabilă. În România lui 2007 lipsesc minimele şanse pentru cei mai puţin înstăriţi şi este de datoria stângii să ofere soluţii.
Iar pentru a asigura ducerea la îndeplinire a unui astfel de proiect ambiţios nu mai putem continua în a înlocui toată administraţia centrală şi locală la fiecare schimbare de guvern. Este nevoie de o administraţie profesionistă, eliberată de presiuni politice şi capabilă să-şi asume acest proiect.
Şi, nu în ultimul rând, trebuie să ne dezobişnuim să mai preluăm necritic idei sau modele provenite din occident. Ele sunt utile doar pentru a structura o dezbatere despre ce dorim să avem noi, aici. Dar modelele vestice nu se potrivesc ţărilor nou integrate în Uniunea Europeană. Suntem în altă etapă de dezvoltare, ne confruntăm cu alte probleme fundamentale, avem profile istorice şi culturale diferite, precum şi capacităţi diferite.

Spiritul critic şi dezbaterea onestă trebuie să ne conducă în anii ce vor urma.

PS: Nu pot sa nu îmi exprim regretul pentru dispariţia dintre noi a lui Octavian Paler, un remarcabil om de cultură, un caracter puternic şi un critic neobosit - un adevărat model de om de stânga.