Vestea trecerii la cele sfinte a Prea Fericitului Parinte TEOCTIST ne-a luat pe toti prin surprindere, in ciuda varstei sale destul de inaintate. Ni se parea pururea pe acest pamant. Acum, numai amintirile au ramas. Si nu sunt deloc putine.
L-am cunoscut pe Prea Fericitul Parinte TEOCTIST pe cand eram amabasador la Washington. Biserica Ortodoxa Romana are in America de Nord numai un numar restrans de eparhii, celelalte apartinand Episcopiei romanesti din exil, traditional legata de biserica rusa "alba" si de cea greceasca. Patriarhul a avut intotdeauna preocuparea reunificarii bisericii romanesti din exil, separata de Biserica Ortodoxa Romana in perioada comunista.
Am discutat atunci si de epocala vizita in Romania a Papei Ioan Paul al II-lea. Cred ca aceasta va fi principala initiativa pentru care Patriarhul TEOCTIST va fi amintit in tara si in lume. Astazi un fapt relativ banal, impactul in lumea ecleziatica si politica internationala a primei vizite dupa secole de ruptura simbolizeaza firea, credinta si filosofia de viata ale acestui Intelept al Neamului: bunatate, echilibru, armonie. Indiferent de epoca, de tensiuni sau schimbari de echilibru de forte, Patriarhul nostru a stiut sa tina corabia spirituala a poporului roman pe fagasul interesului national.
Asa l-am cunoscut si in nenumarate intalniri pe perioada ministeriatului meu de la externe. Soarta romanilor din Valea Timocului si Voivodina, starea lacasurilor noastre sfinte de la Ierusalim, relatia cu Mitropolia Basarabiei si cu romanii din Moldova, toate au fost preocupari constante si parte a mostenirii diplomatice pe care Prea Fericitul o lasa urmasului si urmasilor sai.
Un alt eveniment important pentru poporul pe care l-a indrumat cu intelepciune a fost vizita Patriarhului TEOCTIST la Vatican, ca raspuns la invitatia Papei Ioan Paul al II-lea. Ca Ministru de Externe al Romaniei din acea perioada, apreciez la superlativ onoarea care s-a făcut Patriarhului TEOCTIST, Bisericii Ortodoxe Romane si in mod cert Romaniei insasi, prin primirea deosebita si ceremoniile religioase si diplomatice organizate la Vatican in octombrie 2002. Documentul comun semnat atunci si mesajul de unitate crestina transmis de catre cei doi conducatori de Biserici surori a demonstrat fara echivoc determinarea Romaniei de a contribui la demersurile moderne ale democratiei si libertatii umane. Cu siguranta ca tara noastra nu ar fi putut transmite un astfel de mesaj cancelariilor diplomatice ale lumii intregi daca n-ar fi existat aprecierea si contributia vizionara a Patriarhului TEOCTIST.
Nu a avut numai prieteni, dar lasa in urma o mare de dragoste si evlavie. Va ramane in istorie ca cel care a readus Biserica in centrul vietii Cetatii dupa decenii grele de comunism si o tranzitie agitata. Dumnezeu si poporul roman il vor aminti ca unul dintre cei mai de seama pastori ai neamului.
