Benazir Bhuto
Am cunoscut-o pe Benazir Bhuto. Prima oara in 1994. Era prim ministru si am participat la vizita condusa de primul ministru al Romaniei al perioadei, Nicolae Vacaroiu. Relatia noastra cu Pakistanul era inca la cote calde, ca urmare a pozitionarii noastre in timpul Razboiului Rece, mai aproape de Islamabad decat de New Delhi. Doua lucruri m-au frapat: educatia si tinuta impecabile. Parca era de pe alta lume, educata la Harvard, femeie, intr-o tara musulmana si la intersectia marilor axe de tensiune ale lumii. Si maniera obsesiva in care a discutat in timpul convorbirilor, dar si la pranzul oficial, de problemele militare si de relatia cu India. Din toate produsele noastre, o interesau aproape exclusiv echipamentele militare. Am intalnit-o si mai tarziu, In America, in perioada exilului (auto) impus. Aceeeasi personalitate, dar cu un nor al dezamagirii ce atarna greu. Americanii au tinut-o la mare pret, iar asasinarea ei risca sa produca o si mai mare destablizare a unui Pakistan slabit si fracturat la frontiera cu talibanii si terorismul global.
Apropos, am vazut un film despre razboiul sovieticilor in Afganistan si rolul unui congressman american in 1980 in finantarea campaniei CIA de inarmare a mujahedinilor cu echipamente sol-aer performante. Infrangerea URSS in Afganistan a precipitat victoria Vestului si a Americii in Razboiul Rece. Dar neglijarea reconstructiei Afganistanului a permis ca aceeasi talibani, utili in razboiul cu rusii, sa devina sursa principala a Al-Qaida si a terorismului global. Ironica istoria, nu-i asa? Daca americanii i-ar fi intrebat pe britanici, poate ar fi invatat din istoria acestora in Afganistan. Oricum, nimeni nu a reusit sa castige si razboiul, si pacea in acesta tara. Poate NATO, inclusiv cu romani, polonezi si altii... Desi ma indoiesc, in pofida vestilor mai bune de pe front din ultimele luni.
Urmariti ce se intampla in zona. E mai aproape de Romania decat credeti.
